Din nou îmi e frică de moarte.
Până acum, puteam muri oricând,
aflându-mă mereu
la polul anestezic al iubirii.
Gândeam chiar: iată, noi doi,
dacă-am muri acum cu gurile împreunate
nimeni n-ar înțelege
cum de ne-am putut păstra
forma de ou fericit
în cădere.
Din nou îmi e frică de moarte
acum, fără tine,
mi-e frică să nu alunec,
să nu cad pe scări,
mi-e frică de trandafiri,
de insomnie, de răceală,
și mi-e îngrozitor de frică de moarte
pentru că nu e drept să mor așa,
neîmpăcată, neîmpărtășită,
să intru-n nuntă fără zestre,
urâtă, posomorâtă, gâlcevitoare,
și protestând, protestând…