„Oameni de carton”

Yeah…

............

Oameni de carton

Lume plină, suflete goale.

Toți vor să pară, nimeni nu mai vrea să fie.

Oameni de carton

Strofa 1

E un an nou , dar parcă-i sfârșit de lume,

Oameni mulți pe stradă, da’ nu mai știu de nume.

Zâmbete false, priviri fără căldură,

Inimi, reci ascunse sub haine de firmă .

Respectu’ a murit, nimeni nu l-a plâns,

Toți calcă pe cadavre doar ca să fie sus.

Orgoliul prea mare, mintea prea mică,

Adevărul doare, așa că lumea-îl strică.

Frate, nu mai contează ce ești pe interior,

Doar câte like-uri strângi, câți te văd pe monitor.

Onestitatea e veche, cică nu mai e la modă,

Minciuna e regină, adevărul doar o glumă.

Copiii cresc cu ură, nu cu educație,

Părinții prea ocupați cu propria lor frustrare.

Vor bani, faimă, putere rapid,

Dar nimeni nu mai vrea să fie om, în mod legitim.

Refren

Oameni de carton,

Vorbe mari , da’ goi pe fond.

Toți vor validare, nimeni nu vrea realitate,

Sufletu’ e ieftin, caracterul e scrum.

Unde-i respectul? Unde-i onoarea?

Le-am vândut pe toate pentru validare.

Strig adevărul, dar nu m-aude nimeni,

Într-o lume plină de fețe, da’ goală de oameni.

Strofa 2

Prietenii se vând pentru o oportunitate,

Jură loialitate, apoi dispar pe la spate.

„Frate” e cuvânt greu, dar rostit prea ușor,

Când apare interesul, se rupe legătura-n zbor.

Nu mai există rușine, nici limite clare,

Totu-i permis dacă aduce promovare.

Se filmează durerea, se postează lacrimi,

Tragedia aduce vizualizări maxime.

Oamenii joacă roluri non-stop,

Viața reală e pauză, netu’ e job.

Toți predică morală, dar trăiesc invers,

Vor dreptate în lume, dar trișează pervers.

Nu mai întreabă nimeni „ce simți?”,

Doar „ce câștig?” și „ce îmi permiți?”.

Empatia a devenit un mit,

Îngropată adânc sub ego infinit.

Refren

Oameni de carton,

Inimi mute, suflet beton.

Vor să fie zei, dar trăiesc minciuni,

Fug de adevăr ca de propriile slăbiciuni.

Unde-i respectul? Unde-i onoarea?

Le-am vândut pe toate pentru validare.

Strig adevărul, dar nu m-aude nimeni,

Într-o lume plină de fețe, da’ goală de oameni.

Strofa 3

Și totuși… mai sunt câțiva care rezistă,

Cu coloana dreaptă într-o lume egoistă.

Nu se vând ieftin, nu se pleacă ușor,

Țin valorile vii, chiar dacă doare-n interior.

Ei nu urlă online, nu caută faimă,

Fac bine , fără reclamă.

Sunt puțini, da’ grei, ca aurul pur,

Într-un ocean de plastic și o mare fară valoare.

Dacă asculți piesa asta și te doare,

Poate încă mai ai ceva ce lumea n-are.

Nu fi ca ei, chiar dacă-i greu,

Mai bine singur drept decât mulți și falși mereu.

Outro

Nu s-a pierdut lumea.

S-au pierdut oamenii.

Dacă mai simți… încă nu e prea târziu.